Momentul de geniu care demonstrează că Adi Mutu poate fi un mare antrenor! A renunțat la perla Moruțan pentru a schimba sistemul tactic și a destabilizat organizarea Ungariei U21 | SPECIAL

Momentul de geniu care demonstrează că Adi Mutu poate fi un mare antrenor! A renunțat la perla Moruțan pentru a schimba sistemul tactic și a destabilizat organizarea Ungariei U21 | SPECIAL
  • Publicat:

România U21 a reușit o victorie fantastică cu Ungaria U21, scor 2-1, la Campionatul European de fotbal, turneu final organizat chiar de adversara noastră. ProSport a analizat prestația de pe bancă a lui Adrian Mutu! În repriza secundă, selecționerul și-a scos așii din mânecă și a reușit o mutare care demonstrează, o dată-n plus, că va deveni un mare antrenor.

Adrian Mutu a fost cu gura pe jucători pe tot parcursul meciului, ba chiar i-a așezat în teren din vorbe. În repriza a doua le-a strigat elevilor săi să încerce și fazele exersate la antrenament, iar unele dintre ele chiar au fost reușite.

  • ProSport a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul European de Fotbal U21, din Ungaria și Slovenia. Andrei Trifan, Alin Grigore și Mihai Pop (foto) transmit cele mai noi informații de la fața locului.

Momentul de geniu care demonstrează că Adi Mutu poate fi un mare antrenor!

Dacă prima repriză n-a fost tocmai reușită, Mutu a avut un discurs motivațional la pauză, care a reușit să schimbe un pic jocul echipei. Chiar dacă ungurii au marcat în minutul 56, după o eroare flagrantă a arbitrilor, naționala noastră a ieșit la joc. Totuși, momentul de geniu al lui Mutu a avut loc în minutul 61.

„Briliantul” l-a simțit obosit pe Olimpiu Moruțan și l-a introdus în locul său pe Adrian Petre. Astfel, naționala noastră a trecut la un sistem cu doi atacanți: Petre a urcat alături de George Ganea. Această mutare i-a oferit totodată mai multă libertate lui Alexandru Mățan, care a dat drumul la motoare și a început să-i ia „la mână” pe adversari.

Dacă prima fază a lui Mățan nu s-a finalizat cu gol, nu același lucru s-a întâmplat și în minutul 70. Fotbalistul a profitat de libertatea totală oferită de Mutu și a încheiat o acțiune superbă cu un gol pe măsură, după un trasor perfect de la 15 metri!

Filosofia lui Mutu: repetiția e mama învățăturii!

Mutu a dovedit în meciul cu Ungaria U21 că e stilul de antrenor care știe să-și motiveze elevii chiar și dacă aceștia au greșit în meciurile anterioare. Primul exemplu este cel al lui Ciobotariu, care a comis-o decisiv la jocul cu Olanda, scor 1-1, dar selecționerul a mers în continuare pe mâna lui și n-a greșit! Ciobi i-a răsplătit încrederea cu o evoluție mult mai bună cu Ungaria U21 decât cea precedentă.

Un alt exemplu este cel al lui Alexandru Mățan, care n-a avut un joc prea bun în meciul cu Olanda, dar Mutu a decis să mizeze și pe el cu Ungaria. La fel și la cornere, unde Mățan n-a fost prea precis, însă pe finalul meciului cu maghiarii a reușit să centreze decisiv pentru golul lui Pașcanu care a adus victoria.

De altfel, Mățan a și primit trofeul pentru jucătorul meciului cu Ungaria U21 din partea UEFA.

Clasamentul Grupei A

  1. Germania – 4 puncte
  2. România – 4 puncte
  3. Olanda – 2 puncte
  4. Ungaria – 0 puncte

În etapa a 3-a din Grupa A de la Euro 2021, Germania U21 se va duela cu România U21, marți, ora 19.00, în timp ce Olanda U21 își va măsura puterile cu Ungaria U21.

Alin Grigore / Autor
Joacă fotbal de la vârsta de 7 ani și știe cam toate secretele acestui sport, mai ales când vine vorba despre defensiva unei echipe. Datorită iubirii față de „sportul rege” a decis să se dedice în totalitate acestuia și a luat drumul jurnalismului sportiv. În urma studiilor superioare ... citește mai mult
Andrei Trifan / Autor
Fotbalul este viața lui. Actualul Redactor-șef al ProSport s-a îndrăgostit de Sportul Rege pe vremea Generației de Aur și a jucat, el însuși, la nivel de juniori, pentru formațiile de Liga 1 Rocar și FC Național mai bine de 11 ani. A absolvit Colegiul Național Tudor Vianu, dar pasiunea ... citește mai mult
Mihai Pop (foto&video) / FOTO & VIDEO
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de euro
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×